Duncan – stăpânul focului
PREMIERĂ
 
PREMIERA FILMULUI: Sâmbătă, 24 decembrie, la ora 16:00.
În cadrul programului special Cartoon Network Cinema de vacanţă
 
http://www.gofilme.com/wp-content/uploads/2011/10/Firebreather-2010.jpgInspirat din cartea de benzi desenate creată de Phil Hester & Andy Kuhn, Duncan – stăpânul focului spune povestea lui Duncan Rosenblatt, un băiat de 16 ani ai cărui părinţi sunt separaţi. Margaret este o mamă absolut normală care îşi creşte băiatul într-o casă din suburbii, iar tatăl, Belloc, este un dragon imens, dintr-o specie numită Kaiju.
 
Belloc era liderul Kaiju, iar atunci când a izbucnit războiul dintre Kaiju şi oameni numai dragostea lui pentru Margaret a fost cea care a împedicat distrugerea ambelor tabere. După terminarea războiului, toţi dragonii Kaju s-au făcut nevăzuţi, iar Margaret a fost nevoită să-l crească singură pe Duncan. Acesta e acum un licean obişnuit… cu excepţia tenului oarecum portocaliu şi a temperamentului incendiar. Transferat la un liceu nou, se împrieteneşte cu Isabel şi Ken şi se îndrăgosteşte de cea mai frumoasă fată din şcoală – Jenna.
 
Ştiind că Duncan a împlinit vârsta la care poate înţelege responsabilităţile, Belloc porneşte în căutarea fiului său. Speranţa lui cea mai fiebinte este că Duncan va îndrăgi lumea Kaiju şi va accepta să devină moştenitorul tronului. Dar lucrurile nu sunt atât de simple…
 
GARFIELD
Sezonul 1

PREMIERA:
Luni, 12 decembrie, la 16:10
 
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/en/2/28/Garfield_headerimage.jpgGarfield este un motan adorabil care locuieşte cu Jon, un creator de desene animate, şi Odie, un câine pe cât de simpatic pe atât de prostuţ. Se ştie că de obicei oamenii adoptă animalele de companie, dar în cazul lui Garfield regulile nu se aplică: el e stăpânul în casă şi, ajutat şi de atitudinea lui inimitabilă, succesul e garantat.

 
Leneş, egoist, morocănos şi cam plinuţ, motanul are câteva mari pasiuni: să mănânce, să doarmă, să se uite la TV şi să facă haz de Odie. E cât sepoate de sigur pe el, înfumurat şi independent şi nu răspunde la chemările lui Jon decât atunci când ştie sigur că primeşte ceva…cum ar fi lasagna! Cu toate astea, nu vă lăsaţi păcăliţi: are o inimă de aur şi n-ar lăsa pe nimeni să se atingă de Odie sau de Pooky (ursuleţul lui din pluş). Filosofia lui Garfield ar putea fi rezumată astfel: „Nu am întotdeauna dreptate, dar nu mă înşel niciodată!”
 
Garfield se crede centrul Universului şi dacă cineva sau ceva îi strică liniştea, va avea grijă să nu lase lucrurile aşa. Garfield are câte o replică isteaţă pentru orice şi reuşeşte mereu să stârnească hohote de râs. 


HERO FACTORY
3 episoade

PREMIERA: Sâmbătă, 17 decembrie, la 19:10
Reluare:  Duminică, 18 decembrie, la 10:05
În cadrul programului special Cartoon Network Cinema de vacanţă


http://upload.wikimedia.org/wikipedia/en/0/0a/HeroFactoryLogo.pngBun-venit în HERO FACTORY! Locul în care sunt construiţi cei mai avansaţi şi pricepuţi eroi din Univers, cei care trebuie să salveze omenirea de ameninţările Răului. Stormer, liderul echipei Alfa, este cel mai bun şi cel mai puternic erou din Hero Factory.
 
Un nou recrut a fost trimis să-şi finalizeze antrenamentul sub îndrumarea lui Stormer şi a echipei lui. Furno pare a fi de departe cel mai bun recrut din Hero Factory, asta dacă excludem perioada când Stormer era la rândul lui începător. Ia foarte în serios antrenamentele, încearcă din răsputeri să se ridice la înălţimea aşteptărilor lui Stormer şi munceşte foarte mult să demonstreze că e bun, alături de cei doi prieteni ai lui, şi ei recruţi, Breez şi Surge. Când eroii participă la primele lor misiuni împreună îşi dau seama că cei cu care luptă lucrează pentru cineva. Cineva din trecutul lui Stormer, care are un plan malefic: să-l distrugă pe Stormer odată cu Hero Factory.



 

 
http://oi43.tinypic.com/25sn3v6.jpghttp://oi43.tinypic.com/259yfkg.jpgPROGRAM SPECIAL CINEMA DE VACANŢĂ
CARTOON NETWORK




Cele mai bune filme pentru o vacanţă frumoasă de iarnă!
De joi, 22 decembrie, până duminică, 15 ianuarie.
Zilnic, de la 10:05 şi 17:00.

LISTA    PREMIERELOR

Vineri, 23.12 la ora 17:00 şi sâmbătă, 24.12 la ora 10:05
Calmează-te, Scooby-Doo! (T.O. Chill out Scooby-Doo) - Film
Gaşca pleacă în vacanţă la Paris, dar lucrurile iau o întorsătură neplăcută când Scooby şi Shaggy pierd avionul şi ajung într-o expediţie în Himalaya. Pe lângă faptul că trebuie să se pregătească pentru sporturi extreme, vor fi nevoiţi să-l înfrunte şi pe fiorosul Monstru al Zăpezii.

Sâmbătă, 24.12 la ora 17:00 şi duminică, 25.12 la ora 10:05
Duncan- stăpânul focului (T.O. Firebreather)  - Film

Vineri, 30.12 la 17:00 şi sâmbătă, 31.12, la 10:05
 Scooby-Doo şi sabia samuraiului (Scooby-Doo and the Samurai Sword) - Film
Gaşca pleacă la Tokio, unde Daphne trebuie să participe la o competiţie de arte marţiale. Din păcate o sabie antică a fost furată, iar echipa Mistery Inc. trebuie să ajute la elucidarea misterului. Shaggy şi Scooby sunt cei aleşi să se antreneze cu maestrul de arte marţiale Dragonul Verde, singurul care ştie cum poate fi învins hoţul sabiei – Samuraiul Negru.

Duminică 1 ianuarie la ora 17:00 şi luni 2 ianuarie la ora 10:05
Scooby-Doo 2: Monştri dezlănţuiţi (T.O Scooby-Doo 2: Monsters Unleashed) - Film
Gaşca misterelor e din nou în lumina reflectoarelor. În Scooby-Doo 2: Monştri dezlănţuiţi, Fred (Freddy Prinze Jr.), Daphne (Sarah Michelle Gellar), Velma (Linda Cardellini), Shaggy (Matthew Lillard) şi Scooby-Doo (voce: Neil Fanning), pornesc pe urmele unui pterodactil şi ale unui individ mascat, în vreme ce trebuie să lupte şi pentru a-şi apăra onoarea lor de detectivi geniali.

 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Top