Ursuleţul Paddington   

  Serial nou  
  Din 10 martie, în fiecare sâmbătă şi duminică la 19:05  

Un ursuleţ fără adăpost a sosit din întunecatul Peru în Gara Paddington din Londra, cu o valiză pe care scria „Pentru voiaj” şi un bileţel pe care scria „Vă rugăm, aveţi grijă de acest urs. Mulţumim!”.Nu are un nume, dar are o privire dezarmantă, şi uite-aşa e primit în casa Familiei Brown, care îl ‘botează’ Paddington. Acum, ursuleţul e liber să se ţină de pozne oriunde merge.
Aventurile lui sunt pline de haz, mai ales că de fiecare dată când încearcă să îndrepte lucrurile reuşeşte doar să le facă şi mai întortocheate. Dar toată lumea îl iubeşte, mai ales că este, aşa cum spune chiar el, „un urs căruia i se întâmplă lucruri”!

   Gerald McBoing Boing   

  Episoade noi  
  Din 19 martie, în fiecare zi la 19:30  

"Gerald McBoing Boing" este un băieţel mai neobişnuit în vârstă de şase ani, care se exprimă prin sunete, nu prin cuvinte. Este vedeta noului serial şi trece prin peripeţii care stârnesc hohote de râs. La fel de haios este şi modul în care reuşeşte să se facă înţeles şi cum le explică părinţilor ce doreşte.

Într-unul dintre episoade l-aţi putea vedea căţărându-se pe un vrej de fasole uriaş, doar pentru a găsi la capătul urcuşlui un uriaş adevărat; cu altă ocazie îşi va salva prietenii din mâinile unei zâne nu prea prietenoase, altă dată va călători în spaţiu, unde va întâlni câţiva extrateretreşti foarte amuzanţi.
Orice ar face, Gerald ne arată că uneori poţi transmite mult mai multe cu ajutorul sunetelor decât dacă ai şti toate cuvintele din dicţionar. Serialul are la bază cartea îndrăgitului scriitor american pentru copii, Dr. Seuss.

   BOOMERANG CINEMA   

  În fiecare sâmbătă la 15:30 şi duminică la 13:30  

3 MARTIE - Scooby-Doo merge la Hollywood
10 MARTIE - Familia Jetson se întâlneşte cu familia Flintstone
17 MARTIE - Yabba Dabba Doo
24 MARTIE - Scooby-Doo în O mie şi una de nopţi
31 MARTIE - Tom şi Jerry: misiune către Marte

   DESPRE BOOMERANG   


Boomerang vă oferă acele desene animate pe care le îndrăgeşte întreaga familie. Scooby-Doo, Tom şi Jerry, Looney Tunes sau Familia Flinstone sunt doar câteva dintre serialele fără vârstă pe care toată lumea le iubeşte. Boomerang îi face pe părinţi nostalgici, amintindu-le de vremurile bune de demult, iar pe cei mici îi încântă cu aventurile haioase ale unor personaje precum Pantera Roz, Top Cat, Hong Kong Phooey, Wacky Races sau Bugs Bunny.  Hai să ne prefacem că îl vrem pentru copii!
Boomerang este disponibil în 12 versiuni, în 13 limbi. 
Pentru mai multe informaţii vă rugăm accesaţi www.bomerang-tv.ro.


   DESPRE CARTOONITO   

Cartoonito, lansat pe 12 octombrie 2011, este un bloc de programe dedicat preşcolarilor cu vârsta între 3 şi 6 ani, difuzat de Boomerang în Europa şi Africa. Printre serialele de desene animate Cartoonito se numără Banane în pijamale, Baby Looney Tunes sau Jelly Jamm. 





http://www.teddybearsdirect.com.au/verve/_resources/pad_page.jpg

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Top